Your cart

Reflector, un proiect dedicat poeziei și oamenilor care o scriu sau o citesc, revine anul acesta cu o serie de evenimente menite să promoveze poezia contemporană și să susțină vocile emergente din literatura română.

În perioada mai-iulie 2025 ne propunem să organizăm 6 seri de poezie și 6 ateliere de scriere creativă.

În cadrul serilor de poezie se vor pune față în față doi poeți: unul consacrat și unul emergent. Se va discuta liber despre viață, literatură, de ce-uri importante sau mai puțin importante și se vor descoase atât poezia, cât și omul din spatele ei.

——

Proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

APEL PUBLIC pentru poeți nedebutați

Atelierele Reflector