Your cart
Evenimentele lunii martie la Acaju

Evenimentele lunii martie la Acaju

Martie la Acaju vine cu energie nouă, seri care se prelungesc natural și un program care îmbină cultura, muzica și comunitatea. Avem proiecții de animație, lansări de carte, concerte de jazz și indie alternative, jam session caritabil, workshop de DJ, seri de quiz și improvizație, board games și yoga de duminică dimineața.

February 28, 2026
4 min read

Martie la Acaju vine cu energie nouă, seri care se prelungesc natural și un program care îmbină cultura, muzica și comunitatea exact așa cum ne place. Avem proiecții de animație, lansări de carte, concerte de jazz și indie alternative, jam session caritabil, workshop de DJ, seri de quiz și improvizație, board games și yoga de duminică dimineața. E o lună în care dansăm, ascultăm, învățăm, susținem cauze bune și ne adunăm în jurul lucrurilor care contează.

Classix: Ars Electronica Animation Festival on Tour
Marți, 3 martie | 20:00 – 22:00 | Intrarea liberă
Un eveniment organizat de Classix Festival, alături de Forumul Cultural Austriac. Un maraton de animații care reunește două compilații curatoriate din selecția oficială a festivalului. Programul reflectă direcții recente din animația digitală contemporană, în dialog cu tematica Art & Mind a ediției Classix Festival 2026.

Iulian Tănase la Iași – lansare de carte și sesiune de autografe
Joi, 5 martie | 18:30 – 20:00 | Intrarea liberă
Editura Trei, Acaju și Librarium vă invită joi, 5 martie, începând cu ora 18:30, la întâlnirea cu Iulian Tănase și cel mai nou roman publicat la editura Trei – „Te rog să nu fii în timp ce dorm”. Autorul va intra în dialog cu jurnalistul Cătălin Sava.

Pentru rezervări de locuri, vă recomandăm să sunați la 0748 417 445

„Ce e unic la această carte? Fiecare o poate citi în registrul său. Pentru mine a fost o lectură incredibil de profundă, care vorbește cu umor molipsitor despre lucrurile pe care alegem să le evităm și de care ne lăsăm astfel bântuiți. Deși toți știm că pentru a putea trăi contează să ne eliberăm de frică. Până la urmă ironia este cheia care ne ajută să deschidem adevărul din noi. Și cea mai pătrunzătoare formă de luciditate — e în dreptul și la îndemâna fiecăruia — într-o viață în care nu decizi când te naști, nici când mori. Un text teribil de frumos și îndrăzneț despre cea mai de necuprins experiență cu care se confruntă omul.“ – Magdalena Mărculescu

Women’s Anthems Party
Sâmbătă, 7 martie | 22:00 – 04:00 | Bilet – Donație la intrare
Women’s Anthems Party, organizat în cadrul Festivalului Solidarității Feministe, rămâne momentul acela din an în care ne întâlnim în cu totul alt mod: pe ringul de dans, pe muzica care ne place. Ne strângem la Acaju și petrecem împreună până târziu în noapte. Anul acesta, muzica o aduc DJ Ami, DJ Bea Hopes.

Jazz Jam Session pentru Iulian Simion
Marți, 10 martie | 19:30 – 22:00 | Donație la intrare
Detalii în curând

Jazzings: Marquis Collective
Joi, 12 martie | 19:30 – 22:00 | Bilete online
Detalii în curând


DJ Workshop & The Afterparty
Sâmbătă, 21 martie | 16:00 – 20:00; 22:00 – 04:00 | Intrare liberă la Workshop și Bilete online la petrecere
Detalii în curând

Yoga & Coffee cu Anamaria Smîntînică
Duminică, 29 martie | 10:00 – 12:00 | Înscrieri online
Ești invitat (ă) la o clasă specială de Hatha yoga. Este binevenit(ă) oricine care practică, nu practică dar și-ar dori, este curios(oasă) sau vrea să experimenteze sentimentul de flow fizic si mental, de conectare cu propriul corp și deconectare de exterior. Focus pe posturi care au grijă de Spatele tău și Sound bathing la final de clasă

Concert Alexu and The Voices Inside
Sâmbătă, 29 martie | 19:30 – 22:00 | Bilete online
Formația brașoveană Alexu and The Voices Inside revine în Iași pentru lansarea unui nou single: Totul mai ușor — o piesă gândită ca o îmbrățișare caldă din partea unui prieten apropiat în aceste vremuri tulburi. Cântecul urmărește povestea unui personaj ușor copleșit, prins mereu în propriile gânduri – o stare în care ne putem regăsi fiecare dintre noi: “Ce aș putea să fac, să-ți fie totul mai ușor?”. Acest single marchează încheierea capitolul celui mai recent album, Micile Victorii, și deschide drumul către un nou material, cu mai mult focus pe trăiri interioare.

Boardgame Night: Collective 9
Marți, 31 martie | 19:00 – 22:00 | Bilete online
O seară de boardgames cu un premiu special organizat de Haven Events Iași. Mai multe detalii despre eveniment, joc și premiu, în curând.

Start the conversation

Let's start a personal, meaningful conversation.

Example: Practical philosopher, therapist and writer.

Link copied to your clipboard