Concert ᐧ Paul Tihan ᐧ lansare album

Cu toate că în perioada asta lucrurile sunt incerte, îndrăznim să mai visăm la un ultim concert pe terasă, organizat în condiții de maximă siguranță.

Înainte să închidem, în martie, pregăteam o lansare de album al unui artist local cu o voce care-ți pătrunde în suflet: Paul Tihan. 7 luni mai târziu am reluat discuțiile și ne dorim să-i celebrăm primul album așa cum se cuvine.

Așadar, într-o amiază de duminică, pe 18 octombrie, la ora 16:00, vom aduce muzica lui la noi pe terasă. Locurile sunt distanțate corespunzător, limitate și pot fi rezervate doar în grupuri de către 2/3/4/5 sau 6. Suportul pentru artiști este de 30lei.

Dacă între timp, se anunță noi măsuri, noi restricții sau se vor prelungi actualele restricții, ne vom conforma și vom amâna evenimentul. 🤞

Despre artist

Paul Tihan, cantautor, interpret al muzicii indie-folk, și un strop de rock, este un artist care cu fiecare ocazie își cânta propriile povești și însuflețește fiecare vers pe care îl scrie.
Pe parcursul drumului său, căutând să se definească și să-și redefinească stilul muzical, a întâlnit diverși artisti cu care a reușit să împărtășească aceeași profunzime și dorințâ arzătoare de creație.

“Culorile tale” este primul său album și este totodată dovada vie că împreună cu oamenii potriviți ești mai aproape de visul tău. Astfel, vă așteptăm cu nerăbdare, cu emoții și cu dăruire, să ascultați ce are Paul Tihan de spus, la lansarea albumului său.

Proiectul se bazează pe următoarea componență:

Teodora Beleaua – vioara ce mângâie ușor
Daniel Leanca – violoncelul simțului adevărat
Cătălin Tarhon – chitara cea blândă și curată
Pavel Manole – the secret key (bas)
Călin Andrei – A musical creature (tobe)
Paul Tihan – versuri, voce, suflet și chitară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *